Ieri am fost un om nesimțit


A defini nesimțirea în ziua de astăzi este cel mai simplu pentru că o întâlnim peste tot unde mergem. În acest sens am intrat și eu în rândul lumii devenind nesimțit.

Am obiceiul de a folosi mijlocul de transport în comun. Tabla albastră a microbuzului de obicei da de veste destinația finală a mijlocului de transport în comun. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt oameni care nu întreabă unde merge microbuzul. La un asemenea rând stăteam ieri unde lumea, chiar dacă sunt multe locuri libere, se imbulzeste pentru a urca în mijlocul de transport. Graba de a urca în microbuz aș înțelege-o dacă ar fi un cronometru de a urca oamenii sau dacă ar fi fost frig afară ceea ce nu era cazul. Ajungând al doilea într-o ordine aleatorie pentru a urca, din spate o persoană de etnie rromă care cobora cu douăzeci de kilometri mai aproape decât mine afirmă spre mândria mea “Doamne, mulți nesimțiți sunt în țara asta’ “. Acordându-i o privire nu a mai continuat povestea. Urcând în microbuz și achitând prețul biletului am observat că microbuzul era aproape gol. De fapt îmi reveneau călcâiele după loviturile genții altei femei binenteles fără nici măcar o grimasa de regret. În dreptul meu pe alt scaun s-a așezat femeia de etnie rromă. În maratonul obișnuit al soneriilor telefoanelor mobile și a concertului în Do major crescendo de cine urlă mai tare la telefon femeia de etnie rromă vorbea la telefon cu apel video. În această situație mi-am îmbogățit cunoștiințele despre ceea ce se poate cumpăra din orașul Târgu Mureș și despre cât va dura călătoria femeii sau viața oamenilor din satul respectiv. Discuția s-a realizat pe un ton înalt timp de zece minute cuprinzând și ritm, dar fără o rimă care se poate reproduce în limita decentei.

Dacă nelăsând o femeie de etnie rromă prima în microbuz mă transforma într-un nesimțit având în vedere comportamentul ei ulterior atunci prefer să fiu un nesimțit în lumea ei normală. Până la urmă nu este vorba de etnie ci este vorba de răbdare, bun simț și empatie. Atunci când călătorim cu mijloacele de transport în comun nu este decent ca toți călătorii să cunoască ceea ce vorbim. Telefonul mobil ar fi nevoie ca să fie doar pentru a vorbi strictul necesar și dacă, din plictiseala sau alte motive vorbim la el ar fi de bună creștere să nu discutăm tare. Ultimul aspect ceea ce reiese din nesimțirea mea ar fi că poate nici măcar nu știm cum să trăim în comun cu celelalte persoane, fie că sunt persoane apropiate sau străini. Avem pretenția ca și copiii să fie conform vorbei populare “cu cei șapte ani de acasă ” , dar la cât de needucați sunt unii adulți ar fi ca și cum am aștepta un miracol. Cel puțin aceasta ar fi o părere în stadiul actual al cercetării personale.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: