Greierele de Tudor Arghezi


A-nceput un greiere
casa s-o cutreiere.
Șuieră și fluieră
și să dormi nu te lasă;
parc-ar fi la el acasă.
Ducă-se în altă aia,
că mi-a luat-o el odaia
și mă bate la ureche
struna lui de sârmă veche.
De-o mai fi cum a-nceput,
îmi iau traista și mă mut.
Ai văzut nerușinare?
Sîmbătă, amiaza mare,
fără nicio-nștiințare,
a venit, s-a instalat
și s-a pus și pe cântat.
Eu, ca omul așezat,
nu pun mâna pe pian
decât, rar, din an în an,
pe oboi, sau clavecin:
să nu supăr pe vecin –
dar și-atuncea cu măsură
și cu degetul la gură,
cânt vreo polcă sau vreo horă,
pân’ la anumită oră.
Nepoftitului din casă
prea puțin de noi îi pasă.

Îl tot caut în zadar
și nu dau de lăutar.
Dintr-un drâng cu limba frântă,
el s-a pus pe chef și cântă,
undeva, printr-un ungher,
la umbrelă, la cuier;
îl aud de peste tot,
și din podini și din pod,
și nu mă pricep cum face
că-l aud și-atuncea când tace.
De cinci ori am ațipit
și de cinci ori m-a trezit
oaspetele afurisit.
Mă frământ, ascult, aștept
cu dușmanul să dau piept,
dar el, molcom și huihai,
dă din cobză și din nai:
ori că zgârâie pe scripcă,
ori că râcâie o șipcă,
câteodată pare, parcă,
pe sticlete că-l încearcă
sau că-ngînă pe departe
pila-n ciob de sticle sparte,
c-are multe și destule
și gâtleje, dar și scule.
Și… atunci? Am luat în gură
apă, și cu-o stropitură
l-am scos dintr-o crăpătură.

Nimerisem subt perdea,
într-un colț de dușumea.
Îl văzui, se scutura,
și nu mai putea cânta.
Udă, leoarcă, răgușită,
vocea-i moale e scâncită,
și caricatura bearcă
a uitat să mai și meargă.
Mi se face, însă, milă
de făptura lui umilă.
Suferințele mă dor.
Eram gata să-l omor.
Să-l omor că de ce cântă?
Gândul ăsta mă-nspăimântă.
Știe oare, oarecine,
viața lui de unde vine?
Tot ce poate, orișiunde,
e să cânte ghiersuri ciunte,
si câtu-i de mititel
numai gura e de el,
ca o trîmbiță – și nu zici
c-are-n gușă zece muzici?
Știe-atăta, vai săracul,
a cânta, – ca pitpalacul,
și-are dreptul ticălos
să nu cânte nici frumos.
Graiul lui e de-așa fel
că-l pricep ai lui și el.
I-am prins trupul de un dram
și i-am dat drumul pe geam,
și-auzindu-l iar, de jos,
i-am urat: – ,,Mergi sănătos!”

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: