Te caut


Înainte de a ne naște eram un întreg a două inimi. Încă de la naștere am fost despărțiți în două părți și de atunci te caut în fiecare femeie. În fiecare melodie, floare sau glas al unei păsări îmi imaginez că ești tu. Te caut de la fiecare răsărit al soarelui până la apus și sper ca măcar luna să mi te aducă în cale. Sper ca măcar o adiere a ta să fie adusă de vânt și nostalgia ta să fie spălată de ploi. Pentru întâlnirea noastră te caut în fiecare zâmbet sau surâs al unei femei, dar sunt iluzii deșarte. Plec pe dealuri și cobor în văi și urc pe munți pentru a pași pe câmpie pentru a te găsi. Mă cert cu umbra mea căci încă te mai caut pe calea gândurilor mele naive, dar sufletul îmi cere ca să nu renunț la tine. Tu ești chiar plimbarea pe malul unei ape liniștite și partea sublimă a unui animal poznaș. Cu fiecare rază de soare printre nori și cu fiecare murmur vesel al timpurilor prezente cred că sunt mai aproape de tine. Atunci când ne vom întâlni, chiar dacă nu ne știm după chip ne vom recunoaște sufletele și imaginea blândă a ochilor noștri care se vor oglindi în fiecare dintre noi. Căci noi suntem sortiți în viața aceasta unui destin pe care trebuie ca să-l îndeplinim fiind viața însăși. Așa vom duce la bun sfârșit ceea ce a fost scris dinainte de a ne naște și vom trăi și după moartea noastră în sufletul celuilalt. Doi muritori de rând care-și cunosc iubirea pe pământ întâlnindu-se atunci când este menirea lor ca să-și cunoască iubirea împărtășită eternă. Până când ne vom întâlni ultima mea iubire pe acest Pământ!

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: