Ea


Am văzut-o pe un pod. Era asemenea unui cântec lin și mă aștepta. O melodie a sufletului meu singuratic sau ofilit mi s-a părut. Râdea și ținea o carte în mână. De fapt cărțile sau sufletele lor ne-au făcut să vorbim. Ea care părea o căprioară misterioasă și inaccesibila devenise reală. Vocea ei părea un cântec vesel asemenea unei albinuțe care cutreiera florile pentru a se desfăta cu miere. Privea imbujorata către mine părând familială. Vorbele noastre nu conteneau și timpul cu ea se oprea în loc. Nu știam de ceas, de temperatura de afară căci sufletul meu era cald în preajma ei. Treceam pe lângă oameni și parcă nu-i vedeam căci tot Universul meu se învârtea în jurul ei. Începeam să plutesc și geanta îmi era ascunsă. Țineam acolo ceva cu ce doream să o facă fericită. Trăiam pentru așa ceva și o singură încruntare a ei părea o săgeată în inima mea. Doream să o strâng în brațe și să-i spun că o iubesc, dar ea vorbea ca de obicei. Ne-am așezat pe o bancă și poveștile noastre se scurgeau necontenit. Atunci din geanta mea am scos o floare. O gherbera amarata de 8 lei și ea a tăcut. “Nu pot să cred” a repetat de câteva ori. I-am prins mâna și fluturașii mei din stomac păreau să zboare necontenit. Am prins-o de mână și ne-am imbujorat ca doi adolescenți. Pașii noștri au început să umble și eu eram în nori și afară era un cer senin. Am ajuns la un pod și acolo ea, o floare neprețuita mi-a atins buzele. Eram mut, naiv și credeam încă în urcarea mea pe cerul vieții ei. S-a îndepărtat asemenea unei zeițe ținând timidă și în același timp strengara floarea. Ceea ce a urmat a fost o poveste de dragoste între doi oameni maturi și într-un final viața ne-a despărțit.

Acum ea este departe de mine și câteodată o mai zăresc asemenea unei căprioare care zburda printre flori. Sentimentele mele nu mai sunt aceleași și poate că nici ale ei. A devenit o lecție de viață asemenea unei povești de spus la gura sobei pe timp de iarnă. Poate că este în alte brațe sau chiar în compania unor pagini ale unei alte cărți. Pentru mine însă veșnic rămâne femeia pe care am întâlnit-o pe un pod.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: