Se stinse lumina și încet se auzea respirația ei. Pesemne că adormise deja. El se simțea ușurat la fel ca în ultimele două săptămâni de când discuta cu Ludmila. Telefonul a scos o lumină iar, semn că Ludmila i-a trimis din nou mesaj. “Vreau ca să ne întâlnim! 🥰🥰🥰”. Ludmila era o fată de 25 de ani cu părul blond, ochii albaștri și cu un corp sculptat de o sală fitness. A cunoscut-o la sala de fitness unde mergea și cu care discutase de câteva ori. Încă răsunau cuvintele unui prieten de al lui “În ziua de astăzi ești un mare fraier dacă nu ai o amantă. Soția ta nici nu va știi nimic. Ceea ce nu știe nu-i va face rău “. Cuvintele acestea se tot repetara de câteva ori printre gândurile lui. “De fapt am și bani puși deoparte și soția mea nici nu va știi nimic ” și-a spus când i-a cerut Ludmilei numărul de telefon. Faptul că lucra în IT era o bună posibilitate de a lucra suplimentar. “O mai duci câteodată la un hotel și nu va știi nimeni nimic ” i-a spus cel mai bun prieten al său, Barbu. Știa că și Barbu era căsătorit și făcea la fel. “Iubi de ce taci? Nu vrei să ne întâlnim ” clipi din nou mesajul Ludmilei. Un oftat l-a scos din gândurile sale. Era al femeii cu care împărțise ultimii 26 de ani de viață. S-au cunoscut atunci când erau amândoi studenți și împărțeau pungile de pufuleți în după amiazele lungi de pe coridorurile facultății. Ea, care a fost cea mai frumoasă femeie în ziua când s-au căsătorit. Îmbrăcată în alb părea o prințesă provenită dintr-o poveste. Prin gândurile lui trecea și momentul de la maternitate când plângeau amândoi la momentul nașterii băiatului lor. Clipele când se trezeau noaptea la plansele bebelușului. Se gândea la momentul în care venise pe lume fetița. Bucuria primului scancet și a primelor cuvinte. Momentul în care și-au dus copiii pe rând la școală și au ieșit fiecare dintre cei doi soți afară din școală pentru a nu le vedea lacrimile. Ea, care toată ziua mergea la locul de muncă, făcea curățenie, mâncare și cumpărături. Ea și el care au plâns fiecare ascuns de celălalt când copiii devenind studenți au plecat pe rând la facultate în alt oraș. Veneau tot mai rar pe acasă și au rămas doar ei, o soție și un soț. Ea este adevărat că s-a și îngrășat puțin, dar farmecul nu și-l pierduse. Faptul de a-l face să râdă în momentele grele nu-i dispăruse. Atunci s-a întors către telefonul mobil și a început să scrie “Ludmila te rog frumos să mă lași în pace. Am o soție foarte frumoasă pe care o iubesc și nu am de gând ca să o înșel vreodată”. Block Ludmila. Și-a luat soția în brațe și-i redescoperise zâmbetul și chicotelile ei. Se simțea în sfârșit liniștit după o lungă perioadă de timp având conștiința împăcată. Știa că ea nu-l va înșela vreodată așa cum nici el nu o face vreodată. “La bine și la rău până când moartea ne va despărți” era încă valabil pentru ei și…era foarte bine așa. Sfârșit! (Text preluat)
Sensibilități 