Tradiția tăierii porcului


În ziua de 20 decembrie se sărbătorește Sfântul Ignat, zi care în tradiția populară înseamnă și tăierea porcului. Din acest motiv ne-am propus ca să detaliem cam ce însemna acest eveniment în tradiția populară mureșeana.

Porcul în vremuri demult trecute, cam până acum aproximativ 20 de ani, în România se putea tăia atât în oraș în spatele blocului cât și la sat. În oraș însemna tranșarea, parlirea și împărțirea în funcție de nevoile persoanei binecuvântate cu asemenea delicatese. Totuși pentru a exemplifica tradiția tăierii porcului vom face o incursiune în lumea rurală.

Rudele din mediul rural cumpărau purcei de la târg încă din perioada primăverii pentru a fi crescuți în scopul tăierii lor. Erau hrăniți în decursul anului cu lături, bostani sau alte forme de hrană necesară îngrășării lor. De cele mai multe ori se prefera achiziționarea masculilor pentru a fi tăiați. Existau însă și cazuri în care țăranii aveau scroafe care fatand suficienți purcei se renunța la achiziționarea de la târgul de animale a purceilor. O întreagă poveste era și introducerea sârmei sau a drodului în botul sau râtul porcilor. Pe măsură ce se apropia luna decembrie și observându-se îngrășarea porcului se făceau planuri pentru a fi tăiat porcul. De obicei la începutul lunii decembrie se făcea apel către persoanele cărora le aparținea porcul pentru a realiza întreaga tradiție. Pentru pregătirea tăierii porcului era nevoie ca în urmă cu câteva zile să se contacteze o persoană care să fie priceputa la tranșarea porcului cât și a anumitor vecini care să țină porcul în timpul tăierii. De asemenea era nevoie de paie sau rumeguș pentru parlitoare, mașini manuale care tocau carnea pentru realizarea maiosului, cârnațului sau în anumite a sângeretelui.

În ziua stabilita pentru a tăia porcul persoanele cărora le aparțineau animalul se deplasau încă de dimineață cu un autobuz sau cu o mașină pentru a realiza ritualul. Odată ajunși la locul special destinat ritualului și ajutoarele ajunse la fața locului începea evenimentul. Porcul legat cu o sfoară era scos din coteț și ori era legat de un stâlp pentru a fi omorât ori prins de patru persoane de fiecare picior, iar măcelarul săvârșea omorârea porcului. Încă din momentul introducerii cuțitului sângele se scurgea într-un lighean. După ce era asigurată omorârea porcului existau două posibilități pentru pârlirea porcului. În primul caz se realiza cu paie care erau puse deasupra porcului și erau aprinse. A fost și o situație mai rară în care porcul a fugit cu paiele aprinse pe el aprinzând cotețul. Cazul mai simplu implica parlitoarea care fie cu rumeguș sau lemne asigura arderea părului de pe porc și rumenirea sa. După acest procedeu urma tranșarea porcului de la cap și corp. Un adevărat deliciu era consumarea urechilor sau a cozii porcului. Mai departe deja femeile treceau la realizarea maiosului, carnatului precum și a părții destinate pentru carne sau slănină. Pauza de prânz se numea pomana porcului unde de obicei se consuma tocăniță din carnea de porc selectată însoțită de mămăligă. În unele cazuri se consumau și fuduliile masculului porc. Reprezenta un adevărat avantaj dacă ritualul tăierii porcului se realiza pe zăpadă. Nu în ultimul rând porcul era udat și bahic în scopul trecerii mai ușoare spre lumea de dincolo.

După masa de prânz ritualul porcului continua până în momentul în care erau terminate cârnațul, maiosul, eventual sângetele în unele cazuri. Popular se treceau carnea în mate special cumpărate pentru realizarea celor mai sus menționate. În momentul terminarii preparatelor cârnațul, maiosul, o parte din carne și slănina erau depozitate într-un spațiu unde erau afumate. Respectând tradiția erau lăsate o bună perioadă, iar slănina popular se spunea că în scopul eliminării taninului era lăsată până în preajma zilei de 25 martie și numai după aceea era consumată. Binenteles că mai erau și încălcări ale tradiției. De asemenea pentru masa de Crăciun în momentul în care se consumau sarmale sau găluști erau însoțite și de tisca.

Tradiția tăierii porcului diferă și în ziua de astăzi în funcție de zonele geografice unde este săvârșită, dar este o parte a identității locuitorilor din România. Era de asemenea un prilej de reunire a familiei sau de socializare a participanților la ritualul tăierii porcului. În zilele noastre așa cum multe tradiții populare sunt pe cale de dispariție sau se schimbă așa și ritualul tăierii porcului a suferit modificări. Cel puțin gazdele în perioada apropierii sărbătorii Crăciunului aveau și produse mai sănătoase decât acelea existente în zilele noastre în hypermarket-uri sau în locurile special destinate achiziționării lor. Nu în ultimul rând oamenii respectau tradiția colindatului, a socializării și a transmiterii gândurilor bune. În ziua de astăzi suntem mascați cu o panza, dar și de socializare și de aceste senzații specifice sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos. Cel puțin aceste rânduri să ne mai amintească de vremurile mai bune dacă în restul timpului greu le mai distingem.

Published by PaulOvidiuM

Cand n-am mai avut nimic de pierdut, am castigat totul. Cand am incetat sa mai fiu cine eram, m-am gasit pe mine insumi. Cand am cunoscut umilinta, chiar si atunci, mi-am continuat drumul si am inteles ca eram liber sa-mi aleg soarta. Paulo Coelho

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: