Sensibilități

Când căutăm un refugiu în trecut nu este neapărat că nu ne convine prezentul. Poate este chestiunea că o parte din noi ca persoană este și acel trecut. Fiecare perioadă are și părțile ei bune și părțile mai puțin bune.
Acum ani de zile, înainte de perioada internetului, un copil rușinos și timid se pregătea să se ducă la școală. A fost înscris la școală de părinții lui și în ziua standard de 15 septembrie a fost prima zi când a intrat într-o sală de clasă. A văzut acolo mai multe persoane de vârsta lui. S-a spus de o doamnă care și-a spus învățătoare să deseneze ceva. A realizat un desen binenteles că era defapt o mazgalire, dar care avea să devină o amintire foarte frumoasă la sfârșitul clasei întâi când avea să primească și o carte “Povești nemuritoare “. Mai mult a primit un carnet de elev în care se scriau note pe care părinții lui trebuiau să le semneze. Mai târziu pe clasa a patra era controlat la intrarea în curtea școlii de alți elevi. Lipsa lui însemna că se întorcea acasă și devenea absent. Era îmbrăcat în uniformă bleumarin obligatorie unde era cusut numărul matricol. Avea și o cămașă albastră cu pătrățele. Undeva în decursul primului an de studiu s-a făcut elevului și o poză mai mare care a devenit tablou. La sfârșitul clasei întâi pe scena din curtea școlii a spus prima lui poezie în public despre litera B. A primit și o mențiune. Deobicei nu învăța poeziile comuniste scrise de Victor Tulbure, George Tarnea și alte personalități și era ținut de învățătoare după orele de școală împreună cu alți elevi pentru a învăța poeziile. A devenit și pionier la Oarba de Mureș unde a auzit povești despre cel de-al doilea război mondial și a început să-i placă istoria. A început să citească “Povestiri istorice ” și mai târziu s-a regăsit foarte mult în “Neamul Soimarestilor ” de Mihail Sadoveanu sau în cărțile lui Alexandre Dumas tatăl despre cavaleri și domnite care trebuiau să fie salvate. În fața curții școlii venea un bărbat în vârstă care vindea bomboane pe băț transportate cu un cărucior. Mai mult ca elev avea obligația de a fi de serviciu în clasa, iar când se suna trebuia să intre în clasă. Pe clasa a opta a fost și elev de serviciu pe școală unde trebuia să dea cretă elevilor care erau de serviciu și să sune de intrarea în școală a elevilor sau de ieșire a lor în pauză. În recreatie elevii se jucau fotbal chiar și cu mingi de tenis, rugby, cataratea sau prinsa mai ales când erau ploile calde de început de vară. A crescut mai mare și a urmat cursurile școlii profesionale, seral, facultate, masterat și cine știe ce mai urmează.
Eh, dar vremurile de elev sunt departe și privindu-le par ca și cum nu ar fi fost. Ele totuși fac parte din ciclul vieții unui om lăsând în urmă părți pozitive și negative. De altfel și zilele noastre ar putea să reprezinte o școală unde primim în fiecare zi lecții pe care ar trebui să le învățăm. Numai că nu știu cât suntem dispuși noi să luăm note mari și să fim premianți. Poate că premiul cel mare pentru care ar trebui să primim și coronița ar trebui să fie acordat celui care reușește să fie mai pozitiv, mai încrezător în forțele proprii și mai bun în ceea ce face. Nu în ultimul rând diploma se acordă și dacă este și va rămâne OM că persoane sunt suficiente. Ciudat este că toate aceste calități sunt în noi și depinde tot de noi să le scoatem la suprafață. Acum în vremuri de Covid 19 mai mult decât oricând și să dăm dovezi la lume că în aceste mâini (vene) mai curge un sânge de român .