La mulți ani Florin Piersic!

Astăzi este ziua în care Florin Piersic s-a născut în anul 1936 în orașul Cluj-Napoca. Actor în foarte multe filme, în special în rolul binecunoscut ca Margelatul, Haiducii lui Șapte cai sau Harap Alb, dar și în 1220 de piese de teatru rămâne o figură emblematică a cinematografiei și teatrului românesc. Înainte de toate însă Florin Piersic și-a cucerit publicul cu umorul său inconfundabil. Din acest motiv ne-am permis ca astăzi să aducem partea sa hazlie. Așa că “La mulți ani ” cu tot ceea ce este mai frumos și mai bun și din tot sufletul sperăm ca să vorbim în viață de Florin Piersic și la 150 de ani cel puțin.

În continuare vom prezenta lucruri mai puțin știute despre Maestrul Florin Piersic:

  • azi a împlinit 86 de ani de când s-a născut și 87 de cand a început să vorbească
  • deși în perioada când s-a născut erau multe sarcini extrauterine, sarcina care îl purta pe Florin a fost E-X-T-R-A-O-R-D-I-N-A-R-A!
  • pe tot parcursul travaliului, Florin ii ținea la curent pe medici cu ce se întâmpla, astfel încât nașterea a fost foarte ușoară
  • prima femeie pe care a sedus-o a fost moasa
  • Szabi Cseh l-a dus acasa cu calul de la maternitate
  • primele lui cuvinte au fost : “Nu mă aplaudați, vă fac io semn!!!”
  • Bacalaureatul a avut pentru prima data probe scrise atunci când profesorii au observat ca Florin Piersic nu putea fi oprit din răspuns la probele orale
  • pentru Florin Piersic, românii se împart în : ardeleni, moldoveni, olteni si ciocoflenderi
    -dacă intri în cinematograful “Florin Piersic” din Cluj-Napoca poți auzi din pereți replici din filmele lui
  • a refuzat un rol in “Tanar si neliniștit” pe motiv că are prea puține episoade și nu își poate spune toate replicile
  • nu a fost niciodată în vizită la “Masa tacerii”

Ce a învățat lumea din cadrul Holocaustului ?

Pentru a înțelege această crimă împotriva umanității, dacă există cumva un cuvânt al răului absolut ca să poată fi definit , vom încerca să facem un exercițiu de imaginație.

Să presupunem astfel că într-o zi auzim la radio sau în mass-media de un lider, aflat în altă țară, care spune ne urăște etnia. Încet începe să ni se interzică să mergem în același autobuz cu celelalte etnii, să mergem pe aceeași parte de stradă cu ceilalți oameni sau în anumite magazine. Copiii cu care ne jucam până ieri astăzi ne urăsc și ne bat. Accesul la școală începe ca să ne fie interzis și vom fi obligați să purtăm o banderola cu Steaua lui David sau o altă formă de identificare. Părinții noștri vor începe ca să se plângă de lipsuri spunând că poate ar fi nevoie ca să plecăm din oraș sau țară. Într-o zi ni se va spune că trebuie să ne luăm strictul necesar din casă într-o perioadă de 24 sau 48 de ore pentru a merge la muncă în altă zonă. Vom parcurge un drum până în curtea școlii sau la primărie unde vom vedea pe alți oameni de altă etnie. Pe drum niciun cunoscut nu ne va saluta și se vor ascunde în momentul în care trecem pe lângă casa lor după perdelele de la fereastră. Odată ajunși în curtea școlii vom fi obligați sub amenințarea armelor să ne deplasam pe teritoriul unei fabrici părăsite unde nici apă sau mâncare vom primi. Vom sta acolo în condiții insalubre cu hrana pe care mama a avut grijă să o ducă din locul pe care-l vom numi casă. După un timp nedefinit de noi, două sau trei săptămâni, vom fi urcați într-un tren de vite pentru a fi duși în sfârșit la muncă. Pe tren vom fi lipsiți în continuare de apă, hrană și un loc pentru a realiza nevoile fiziologice.

Vom vedea cum unii oameni de lângă noi din tren vor muri lângă noi neputând să facem nimic pentru ei. Drumul pare să fie fără sfârșit ci doar o destinație spre moarte fără să știm unde mergem și dacă vom ajunge vii. Dacă avem noroc să vedem o gaură ne vom da seama când este noapte sau zi. Fără să știm trenul se oprește și ușile sale se deschid pentru a auzi tot timpul “Loss ” și iar “Loss” , repede și iar repede, fiind grăbiți de soldați înarmați cu mitraliere de a coborâ din tren. Ne dăm seama că am ajuns în fața unei curți unde deasupra o tablă ne spune “Munca te face liber”. Observăm că suntem informați că oameni sănătoși se vor duce spre partea dreaptă, iar oamenii cu anumite probleme spre partea stânga. Copiii mici vor fugi după mame, oamenii bătrâni vor striga după tineri, soții după soți și urlete și zgomote de gloanțe. Coloana din stânga vom auzi că va fi dusă spre dușuri, însă nu o vom mai vedea niciodată și deja vom simți mirosul de carne arsă prezent în fiecare zi. Vom auzi oripilați că turnurile care scot fum de fapt sunt acelea ale morții coloanelor din stânga prin gazare cu Cyclon B. Coloana din dreapta se va îndrepta spre anumite bărăci din lemn unde ne vom înghesui împreună cu alți oameni alătur de păduchi, purici, râie, plosnite, șobolani și orice altă formă de mizerie. Vom face un duș sumar pentru a ne îmbrăca cu haine vargate pe care le vom mai căptuși iarna. Gardurile vor fi electrificate și ne dăm seama că trăim în fiecare zi pe un tărâm unde diferența dintre viață și moarte este doar placul soldaților înarmați. Ne vom prezenta de câte ori pe zi este nevoie la un apel unde se vor număra de fiecare dată vii și morții. Dimineața devreme vom merge în cea mai mare viteză la apel, apoi primind un val de subnutritie ne vom îndrepta spre cariere de piatră sau orice altă muncă grea. Bolile, bătaia, gloanțele vor fi la tot pasul pe care-l facem și fragilitatea vieții este foarte răspândită în fiecare clipă din zi sau din noapte. Oare câți dintre noi vom supraviețui în aceste condiții și ce a învățat lumea din acest rău absolut? Holocaustul ca formă de rău absolut nu este doar forma evreilor ci a întregii umanități. Ajungem într-adevăr la citatul scris de un evreu pe un perete “Dacă Dumnezeu există atunci va trebui să mă implore ca să-L iert”.

Cei mai norocoși dintre evrei și alți oameni în ziua de 27 ianuarie 1945 au văzut armata sovietică care a ajuns în lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau și i-a eliberat pe cei care supraviețuiseră crimelor naziste. Auschwitz este considerat cel mai mare lagăr de exterminare nazist. În iulie 1947, parlamentul polonez a hotărât transformarea lui în muzeu, iar în 1979 UNESCO a declarat lagărele de la Auschwitz ca parte a moștenirii culturale universale a omenirii. 27 ianuarie este Ziua Internațională de comemorare a Victimelor Holocaustului.

Mi-ar plăcea să cred că lumea a învățat ceva din răul absolut numit Holocaust, însă după aceea au urmat crimele comunismului și ale altor forme de teroare. În privința umanității și a atingerii răului absolut tare îmi este teamă și groază că nu i-am cunoscut ultima formă. Întrebările care mai rămân în această privința este doar unde, cine și când căci posibilitatea repetării ororilor este destul de mare ca să se repete. Pentru că lumea nu-și învață lecțiile din trecut și tinde ca să le mai repete sub o altă formă, dar cu același final: crima și tortura ajunsă la paroxism. Dumnezeu să-i ierte pe toți care au murit în aceste locuri ale crimelor numite lagăre!

România

România nu este a mea și nici a celor care citesc aceste rânduri. Ea nu este categoric a acelora care au furat-o și au vândut-o pentru a se îmbogăți și astăzi își spun oameni politici. România nu este a șpăgii, corupției și hoției românilor. Nu este țara gropilor și a drumurilor înfundate. Țara mea nu este pentru batjocura străinilor și pentru jocul lor de interese perfid și lipsit de orice scrupule. România nu este țara voturilor obținute în schimbul uleiului, fainei sau a unui grătar. Nu este țara patriotului de 24 Ianuarie sau 1 Decembrie și care în restul zilelor o huleste. România este o moștenire din timpul lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Iancu de Hunedoara și Mihai Viteazul care a luptat pentru neatarnare și independența. Este țara lui Vlad Țepeș care a luptat pentru cinste și corectitudine. Aparține lui Ion Neculce și Miron Costin care au descris-o ca nimeni alții. România este o poezie a lui Mihai Eminescu, George Coșbuc, Vasile Alecsandri sau Octavian Goga. O poveste care a fost scrisă de Ion Creangă cu momente și schițe a lui Ion Luca Caragiale sau o piesă de teatru a lui Dimitrie Bolintineanu sau Barbu Stefanescu de la Vrancea. Chiar este o Coloana a Infinitului lui Constantin Brâncuși sau un cântec a lui Ciprian Porumbescu, George Enescu și Dinu Lipatti. România este țara a acelora care i-au scris geografia ca Dimitrie Cantemir sau istoria ca Nicolae Iorga. Pentru că de fapt țara aceasta carpato-danubiano-pontica este țara acelora care au vorbit-o de bine întregii lumi și care nu s-au rușinat de ea nici în cele mai grele momente ale ei. România a fost opera țăranilor care i-au muncit din greu pământul și a soldaților care și-au vărsat sângele pentru ea. Noua astăzi această țară nu ne aparține. Noi nu suntem demni de țara numită România cât timp hoții ne conduc și străinii au averea țării. A lăsa urmașilor noștri ceva ce nu ne aparține este ca și cum i-am lăsa orfani de țară și deci de părinți și identitate. Avem doar un tricolor, dar culorile nu ne aparțin. Cântăm un imn “Deșteaptă-te, române ” și noi continuăm să dormim. Iubim tradițiile și obiceiurile de Crăciun și Paște și sărbătorim Halloween și Ziua Recunoștinței. Ceea ce este cel mai grav sărbătorim România și ne rușinam de ea și la proba mândrie națională suntem doar o caterincă. Țara aceasta nu va fi demnă de noi decât atunci când vom fi din nou Vlad Țepeș și revoluționari de la 1848-1849 unindu-ne într-adevăr cu toții ca în sublimul an 1918. Numai că social suntem tot în vara anului 1940 când ne pierdem pe noi în fața străinilor fără nici un glonte ci doar cu strigăte de revoltă pe care nu le mai aude nimeni, nici măcar noi.

Dacă…

“Dacă energia mea nu te trezește,
Nu sunt pentru tine.
Dacă spiritul meu nu te inspiră
Nu forța conexiunea.
Dacă mintea mea
nu te face să gândești mai profund,
nu are sens să mă ții minte.
Dacă pasiunea mea nu te mișcă, atunci mai bine schimbă direcția.
Dacă prezența mea nu te ajută
să evoluezi, absența mea o va face cu siguranță.
Dacă iubirea mea nu-ți deschide inima
Cu siguranță, o altă dragoste o va face.
Du-te și găsește ceea ce îți face ființa să vibreze,
nici măcar nu te opri să te uiți în spatele tău.
Unul dintre cele mai mari acte de dragoste este a da drumul.
Vibrația nu minte.
Ai încredere în procesul tău.”
~ Alejandro Jodorowsky

Himera sufletului meu

Prin perdelele de aburi care se desprind din pământ pașii avansează treptat și temători. Se pun unul lângă celălalt la întâlnirea cu gheața și parcă aburii încă există fiind persistenti. Câteodată doar creanga se mișcă anunțând că pe aici există și viață și în același timp mister. În rest totul este alb părând încleștat nedorind să se miște defel. Doar câteva sunete care vin de departe ale unor câini care latră nedorind ca să se arate. Pașii pășesc tot mai în față în locurile cunoscute demult care par acum străine. Prin liniștea profundă doar ciorile vorbesc căci pe tărâmul acesta pare că nu mai există oameni. Privesc către cerul învăluit de câțiva nori care se plimba întocmai ca razele soarelui să nu se arate.

O siluetă feminină parcă disting și pare cunoscută de undeva din alte timpuri sau alte senzații. Vreau să o strig, dar parcă onomatopeele nu vreau să se conformeze. Totuși silueta are o atracție puternică pentru mine având parcă un magnet care mă cheamă la ea. Avansez mai repede decât până atunci dorind din nou să-i spun cuvinte. Privirea o caută formându-si și gânduri despre ea sub o formă ideală. Cuvintele pe măsura pașilor grăbiți care se apropie de ea încep să o strige. Totuși este o ea cunoscută sau doar o femeie care-și caută gândurile întocmai ca mine pe aici printre crengi. Vreau ca să o cuprind și să nu o las să plece căci devine pe măsură ce avansez dragă sufletului meu. Crengile îmi fac loc ca să mă apropi de ea și perdelele de aburi se dau la o parte. Ea nu mai este și a dispărut părând o năluca din alte timpuri mai vesele și călduroase sufletului meu. Mă uit în jur și vreau ca să o caut, mă grăbesc și mă opresc încercând să înțeleg unde a dispărut. După minutele de agitație care par eterne mă opresc și pornesc pentru a sta din nou, iar pașii calcă din nou temător.

Într-un final dezamăgitor gândurile mele se întâlnesc iar și-mi spun ironic că a fost doar o himera a sufletului meu. Poate că ea totuşi există pe undeva prin lumea aceasta și într-o zi mai sper ca să o revăd. Nu are decât o siluetă ascunsă de perdelele de aburi venite din pământ și nu are chip ci doar un par mai închis ca și culoare. Nici nu știu dacă este șaten sau brunet sau dacă era o doar o reflectare din nori a unei raze de soare. Dacă o vedeți cumva pe undeva, pe unde umblați spuneți ei că îmi este dor de ea, de sfânta himera a sufletului meu.

O nostalgie ceaușista pe valuri pandemice și rusești

Faptul că astăzi unor tineri li se spune că a existat un lider comunist, Nicolae Ceaușescu, în care trăiau oamenii bine ar trebui să ne dea tuturor de gândit în privința pseudodemocratiei din care am făcut parte în ultimii 32 de ani. Totuși…iată câteva lucruri de ştiut despre Nicolae Ceauşescu.

Nicolae Ceauşescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1918 în comuna Scorniceşti din judeţul Olt. Era al treilea membru adus pe lume într-o familie, ce urma să numere zece copii ai lui Andruţă şi Alexandrina Ceauşescu. La vârsta de 12 ani, pleacă la Bucureşti şi se angajează ca ucenic la diferite ateliere şi fabrici.
În 1933, se înscrie în cadrul UTC, secţia de tineret a Partidului Comunist Român, formaţiune politică ce activa în ilegalitate, iar în 1936 este condamnat la trei ani de închisoare, fiind încarcerat la Doftana pentru distribuirea unor pamflete comuniste.
În 1939 o cunoaşte pe Elena Petrescu la o reuniune a tinerilor comunişti. Cei doi se vor căsători şase ani mai târziu.
În 1940, Ceauşescu este arestat din nou. Petrece trei ani la închisoarea Jilava, iar până la 23 august 1944 va mai petrece un an de detenţie la Târgu Jiu. În această perioadă îi întâlneşte pe liderii Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica.
La alegerile din 28 martie 1948, Ceauşescu este ales membru în Marea Adunare Naţională, calitate pe care şi-o va păstra până la sfârşitul vieţii. În perioada următoare, Ceauşescu a deţinut funcţii importante guvernamentale:adjunct la Ministerul Agriculturii (1949-1950), adjunct la Ministerul Forţelor Armate (1950-1954) cu gradul de general-maior. Cinci ani (31 mai 1950-3 octombrie 1955) a făcut parte din Prezidiul Marii Adunări Naţionale, fiind şi preşedinte al Comisiei pentru politică externă. Pe 19 aprilie 1954, devine membru al Biroului politic şi este ales secretar al Comitetului central al PMR, acest moment marcând intrarea lui Ceauşescu în rândul liderilor partidului.
În  martie 1965, Nicolae Ceauşescu a fost ales prim-secretar al PMR. Comportamentul lui Ceauşescu s-a schimbat radical după vizitele sale în China şi Coreea de Nord din cursul anului 1971. Încântat de ceea ce văzuse, liderul român s-a hotărât să aplice acasă acelaşi model ideologic. Astfel, la plenara CC al PCR din noiembrie 1971 s-a deschis calea către noua revoluţie culturală.
Prin alegerea sa în funcţia de preşedinte al Republicii pe 28 martie 1974, Nicolae Ceauşescu a monopolizat întreaga putere în stat.
În perioada următoare, prin propagandă, a fost creat un adevărat mit în jurul soţilor Ceauşescu. A fost falsificată biografia cuplului şi istoria naţională pentru a ilustra măreţia regimului socialist şi a conducătorului, Ceauşescu considerându-se un personaj istoric pe linia lui Burebista, Decebal şi a domnitorilor medievali. În presă, la radio şi la televiziune, prin intermediul operelor publicate, preaslăvirea cuplului Ceauşescu făcea parte din propaganda specifică amplificării cultului personalităţii. Va conduce cu o mână forte România până în decembrie 1989.
În timpul Congresului al XIV-lea al PCR din 20/24 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat achitarea completă a datoriei externe şi a acuzat violent un complot al Statelor Unite şi ale Uniunii Sovietice împotriva ţărilor mici printre care se număra şi România.
În dimineaţa de 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu pleacă într-o vizită oficială în Iran, deşi evenimentele din Timişoara luaseră amploare.  Întors pe 20 decembrie din Iran, Ceauşescu susţine un discurs la radio şi televiziune în care pune evenimentele de la Timişoara pe seama unor „elemente huliganice de tip fascist”, instigaţi de „cercurile reacţionare imperialiste”, şi anunţă convocarea unui mare miting a doua zi la Bucureşti. Pentru el a fost începutul sfârșitului.

Datorită izbucnirii manifestațiilor anticomuniste din București în ziua de 22 decembrie a anului 1989, Nicolae Ceauşescu fuge în jurul orei 12 din clădirea Comitetului central la Sinaia și apoi spre Târgoviște. Epopeea fugii dictatorului este demnă de o poveste absurdă în care dictatorul fiind abandonat de toți adepții săi este prins lângă Târgoviște. Este judecat de un complex de judecată care cunoscându-si rolul condamnă pe Nicolae și Elena Ceaușescu la moarte. În ziua de 25 decembrie amândoi foști conducători ai României sunt executați punând capăt comunismului din linia întâi din România. Conducerea României a fost preluată de linia a doua și a treia din Partidul Comunist sub Sfânta oblăduire a Securității, scuzați-mă S.R.I.

Faptul că în 32 de ani am distrus ceea ce mai era bun într-un regim comunist și am preluat doar ceea ce era mai rău face ca și în zilele noastre ca dictatorul comunist să fie regretat de mulți contemporani. Mai mult considerăm că nu am putea trăi în aceleași condiții de dictatură plină de lipsuri și de drepturi politice. Cel puțin denotă faptul, argumentat de istorici ca Vladimir Tismaneanu sau Adrian Cioroianu și alții, că românii nu s-au priceput nici la a face comunism, dar nici de a face democrație. Este tragic și trist că trăim în zilele noastre o nostalgie comunistă tot mai puternică decât să participăm la construirea unei societăți cu o gândire demnă de secolul XXI nu spicuita din alte timpuri istorice. Mai mult merită istoria noastră ca să consemneze despre zilele noastre despre România decât ceea ce este astăzi? Un haos perpetuat cu o frică bombardata tot timpul cu știri bombastice condus voit în această direcție de găști politice santajabile cu dosare și o populație dezorientata și plină de frică și individualism. Cu toate acestea conștientizăm starea de fapt și strigătele noastre de deznădejde nu sunt auzite de nimeni sau sunt complet ignorate și neutralizate. Aceasta este pseudodemocratia cu umbra ceaușista din zilele lunii ianuarie a anului 2022.

Surse: http://www.wikipedia.org

http://www.historia.ro

http://www.adevarul.ro

Citatul zilei de 26 Ianuarie

Tot ce trebuie sa știu despre viata am invatat de la Arca lui Noe:
1 Nu rata barca.
2 Aminteste-ti ca toti suntem in aceeasi barca.
3 Fa-ti planuri in avans. Nu ploua cand Noe si-a construit arca.
4 Fii pregatit. Cand vei avea 600 de ani, e posibil ca cineva sa-ti ceara sa faci ceva cu adevarat important.
5 Nu asculta criticile; mergi inainte cu treaba care trebuie facuta.
6 Construieste-ti viitorul pe premise inalte.
7 De dragul sigurantei, calatoreste in pereche.
8 Viteza nu e totdeauna un avantaj. Serpii erau pe arca impreuna cu gheparzii.
9 Cand esti stresat, pluteste pe apa o perioada.
10 Aminteste-ti, Arca a fost construita de amatori; Titanicul de profesionisti. (Anonim)

Pilda celor doi pomi


  • Se spune că un om avea doi meri în faţa casei.
    Unul dintre meri era bun, iar altul rău şi nemulţămitor.
    Când omul ieşea din casă cei doi pomi întotdeauna îl rugau ceva.
    Mărul rău de fiecare dată cerea diferit:
    -„Sapă-mă împrejur”, „Văruieşte-mă”, „Toarnă-mi apă”, „Depărtea-ză noroiul de la tulpina mea”, „Acoperă-mă de arşiţa soarelui”!
    Iar mărul bun întotdeauna avea doar o singură rugăminte:
  • „Stăpânul meu, ajută-mă să aduc roadă bună.”
    Gospodarul era binevoitor faţă de ambii pomi, îngrijea de ei, asculta atent dorinţele lor şi le îndeplinea toate cererile.
    El făcea tot ce l-au rugat şi primul măr şi al doilea, cu alte cuvinte, pomului rău el îi dădea tot ce dorea iar pomului bun îi dădea doar ceea ce socotea de cuviinţă că este bun pentru ca să dea o roadă îmbelşugată, aşa după cum l-a rugat. Şi ştiţi ce s-a întâmplat apoi?
    Mărul rău a crescut mare, tulpina şi rădăcina străluceau de parcă erau unse cu ulei, iar frunzişul des era verde – închis.
    Spre deosebire de el, mărul bun prin exteriorul său nu atrăgea nimănui atenţia.
    Când însă a venit timpul roadei pomul rău a rodit nişte mere mici şi verzi care aşa şi n-au reuşit să se coacă din cauza frunzişului des de care erau înconjurate. Iar pomul bun a rodit mere mari şi gustoase.
    Îi era ruşine pomului rău că n-a dat şi el aşa roadă bogată ca şi vecinul său, deacea a început să cârtească împotriva stăpânului său, învinuindu-l pe el. Stăpânul s-a supărat pe el şi a zis:
  • Parcă eu sunt vinovat de cele întâmplate? Oare nu eu am fost acela care tot anul împrejur ţi-am îndeplinit toate dorinţele? Dacă şi tu te-ai fi îngrijit doar de roadă aşa cum a făcut vecinul tău eu şi pe tine te-aş fi ajutat. Dar tu te-ai prefăcut că eşti mai înţelept decât mine, care te-am sădit deacea ai şi rămas neroditor.
    Mult s-a supărat pomul rău şi a promis că la anul viitor nu va mai cere nimic de la stăpân decât să-l ajute să dea roada, iar de celalte toate se va lăsa în grija lui. Cum a promis aşa şi a făcut iar în anul următor adat şi el roade bogate la fel ca şi vecinul său. Bucuria stăpânului a fost nespus de mare.

MORALA acestei pilde este următoarea. Stăpгnul este Dumnezeu, iar noi oamenii suntem pomii pe care El i-a sădit.😇🙏

sursa: #pilda, #credinta!

Din cutia cu amintiri: Măsurile de apărare a românilor împotriva rușilor (pamflet)

Având în vedere amenințările Rusiei în privința României considerăm că țara noastră este pregătită în cazul unei invazii rusești. Din acest motiv clasa politică este deja preocupată pentru a lua măsuri pentru ca românii să facă față pericolului. În acest sens s-au trimis croitori pentru ca măsurile uniformelor rusești atunci când vor fi staționate aici să fie conform protocolului “vizitați Rusia căci dacă rușii vin în România ei nu mai pleacă “.

Dictonul obișnuit pandemic “vin virușii” a fost înlocuit în mass-media cu “vin rușii”. Mai departe măsurile se extind și pe granița nordica sau estică unde se vor săpa șanțuri de 4 metri adâncime și 8 metri lățime. Gropitele de 2 metri adâncime și 2 metri lățime vor fi săpate numai după venirea rușilor în țara noastră. În continuarea măsurilor de prevenire a atacurilor rușilor, Biserica Ortodoxă deja a stabit cantitatea de aghiazma care va fi împrăștiata peste șanțuri pentru ca Bunul Dumnezeu să impiedice invazia. Avem promisiuni că vor fi aduse și Moaște bune de pupat în fața bombelor și a gloanțelor. Să nu credem că statul român nu va lua măsuri dure. Toți bărbații cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani vor fi incorporati obligatoriu. Primele trei luni va consta din pregătirea militară necesară activității de pe front. Antrenamentul va consta din probe din Mortal Kombat, Street Fighter și Call of Duty. Lista metodelor de antrenament rămâne încă deschisă datorită deselor căderi din rețeaua de internet și întârzierea achiziționării consolelor în cazul unui război de o asemenea anvergură. Nu în ultimul rând poate proba cea mai importantă este partea reală în care bărbații, în lipsa pulberei pentru gloanțe se vor lupta cu oponenți având în dotare poșete, truse de manichiură sau pedichiură sau gantere. Uniformele vor trebui să fie mulate pentru ca bravii soldați români să poată să împiedice ca să nu fie și în trend cu moda din războaie. În ranita vor avea ceară de păr sau gel pentru ca vântul și intemperiile vremii să nu le strice și freza în caz de atacuri. Să nu uităm de cremele de piele atât de necesare în cazul schimbării temperaturii. Pentru bărbații mai experimentați vor fi achiziționate și sticluțe de wiskey, țuică sau alte forme de încurajare. Soldații care vor consuma rrom se vor ocupa cu achiziționarea de combustibil rusesc sau materiale bune de fier vechi care vor fi reciclate în scopul scăderii moralului soldaților ruși sau a anumitor avantaje financiare atât de necesare în război. Soldații ruși vor fi întâmpinați de Bianca Drăgușanu, Monica Gabor și alte vedete feminine din show-bizul romanesc pentru o ședere cât mai plăcută pe granițele țării. Să nu uităm că planul de apărare a teritoriului va fi întocmit și de generalul român, Anghel Iordănescu.

Având în vedere toate aceste măsuri considerăm că românii pot să stea liniștiți că în cazul unui atac rusesc brava armată română va rezista. Consolele și partea cosmetica par totuși de încredere. Avem promisiunea și din partea rusă că nu vor intra într-o competiție acerbă cu statul român în privința furatului și distrugerii țării. Ar trebui, spun soldații rușii, ca să mai stea încă 32 de ani după ocupație și tot nu vor avea șanse ca să întreacă politica românească. Vom reveni și cu alte detalii despre măsurile care se vor lua în privința atacului rușilor și cu alte precizări în limba rusă. Vă mulțumim anticipat pentru atenție și Dumnezeu să ne ajute căci altcineva nu prea se pricepe cum să o facă!