Prin foșnet de frunze și glasul unor mierle/ trimit gânduri naive dintr-o altă poveste/ din sentimentele lumii de apocalipsă/ cred că lumea va trăi și după boală sau război va continua să reziste. Cu optimismul în bagaje/ de oameni hulit/ în perioada aceasta este recomandabil să nu fim tot timpul triști/ un zâmbet pe față cel puțin să-l desenam/ să fugim de boli și de arme/ oricum răul personal este o mai mare napasta. Nici banii nu vin dacă suntem triști/ certurile între noi nu se termină cu strigăte/ sau copiii nu vor avea alte vise/ dacă ne încruntam tot timpul și uităm de frumusețe. Viața aceasta așa este făcută/ să râdem și să plângem/ spunând și un Doamne ajută/ și doar aceia trec răul cu entuziasm/ care ascultă și liniștea naturii sau a unui animal înfometat. Suntem datori nouă, fie război sau boli sute de mii/ să avem și bunătate și optimism/ râzând la glume și îmbrățișați/ răul oricum există, dar cel puțin să ne cuprindă impreunati. Vorba celebră spune așa/ dacă oamenii pe lângă care trecem/ nu au un zâmbet al lor/ să-l împrumutăm pe al nostru/ fără dobânda sau credit ipotecar/ cu simpla condiția trâmbițata de toți/ să-l trimită mai departe până la ultimul om supărat. Lumea astfel devine mai bună/ cu zâmbetul pe față sincer și bunătatea în mână/ poate așa armele vor mai tăcea/ și boala se ascunde fără a mai știi cineva de ea.
Pentru că trebuia să poarte un nume ziua aceasta este ziua în care sunt sărbătorite oficial pisicile. Pentru ele însă fiecare zi este a lor pentru că nu au uitat că sunt urmașele zeiței din Egiptul antic, Bastet. Ea era privită ca zeița protectoare a pisicilor. Pentru a vă da un singur exemplu de ce iubim pisicile vă voi relata un episod de săptămâna trecută de la un complex unde se află bazine. Imediat ce am ajuns în acest complex am observat la intrare două pisici. Numai că eroina principală nu se ivise încă. Ajungând la șezlong la un moment dat aud un miau. Nu departe de noi se afla o pisică roșcată cu jumătate de coada. Părea prietenoasă și s-a apropiat de noi. Când am încercat să o mângâi mi-a oferit primul semn al afecțiunii sale mușcându-ma în joacă. Imediat a început să se așeze pe bancă și a început să se curețe după ce am reușit să o mângâi. A început să se rostogolească dintr-o parte în cealaltă neoprindu-se din curățat. După câteva minute s-a ridicat și s-a oprit sub șezlong. Am observat-o apoi că s-a deplasat și mai departe spre satisfacția oamenilor prezenți în complex. În restul zilei s-a făcut nevăzută și am presupus că se află acolo și datorită restaurantului din zonă. Cunoscând faptul că pisici aleg locurile unde stau și oamenii cu care interacționează datorită energiilor captate mi-am dat seama că suntem la locul potrivit. Așa că în cadrul acestei zile ar fi uman să ne amintim că suntem ființe de care ele au nevoie. Este nevoie să ne dăm seama că fiecare ființă creată de Dumnezeu are loc pe acest Pământ și că ființa presupus rațională ar trebui să le facă celorlalte ființe traiul cât mai frumos atât cât depinde de fiecare om în parte.
Din ciclul câteodată stau și mă întreb sau altădată mă întreb și din mers sau alergat ajungem astăzi la această întrebare. Promisiunile reprezintă o acțiune care va duce ceva la îndeplinire și care i-o spunem altei persoane. Înainte de a menționa această acțiune, subconștientul o cunoaște și vocal o eliberăm în Univers către o altă persoană. Nu vorbesc de promisiunilor de genul “Te voi iubi mereu” căci și acestea durează în medie, mai mult sau mai puțin, trei luni. În cazul de față, despre promisiuni, scriem despre autenticitatea noastră și anume dacă ne promitem nouă ceva dacă ne respectăm sau nu. Pentru că de fapt de aici pornește povestea din cauza faptului că nerespectandu-ne propriile noastre promisiuni către noi nu vom putea ca să ne respectăm vorbele către alte persoane. Mai departe dacă spunem cuiva că-l vom ajuta sau la genul feminin este recomandabil să și punem în practică. De vorbe este plină lumea, dar de fapte mult mai puțin. Dacă faptele ne definesc și vorbele ne caracterizează atunci este nevoie ca să trecem la acțiunea promisă. În cazul în care nu este posibil este indicat ca să spunem persoanei respective despre imposibilitatea acțiunii noastre. În vremurile vechi exista vorba populară “am bătut palma” ceea ce era deasupra oricărei legi sau hârtii. Dovadă că atunci când erau mai mulți analfabeți se respectau mai mult promisiunile decât astăzi. Era o caracteristică, în special, masculină în acele timpuri, dar este cam greu ca “mulații și pensații”, în mare parte, din ziua de astăzi să-și mai respecte cuvântul. Nu de altceva, dar se pierde programarea la coafor. Atunci dragele noastre, în lipsă de altcineva, au preluat partea de promisiuni. Presupunând că trăim în vremuri în care femeile au devenit, în anumite cazuri, bărbați atunci ajungem la întrebarea dacă ele își respectă cuvântul. Trecând de faza că nu sunt schimbătoare și că parte din mișcarea feministă le-au obligat ca să fie și caracterizate de masculinitate credem că sunt și cazuri, nu mă pricep la numere, oricum bărbații sunt la pedichiură, care pot ca să-și respecte promisiunile. În privința fidelității, care este și ea o promisiune oficială “la bine și la rău”, ajungem la ideea simplă că fațada pictată de tablou perfect contează mai mult decât gunoiul din propria ogradă, reală din ambele părți. Chiar compatimesc aceste picturi rupestre care anul trecut ieșeau doar cu adeverință din casă și unele hoteluri au avut probleme financiare din cauza lor. Oricum ar fi promisiunile cele mai importante le facem către noi și ar fi chiar indicat, feminin sau masculin și nu ar urzica deloc ca să fim oameni și să facem numai bine și foarte rar rău. Dacă tot am ajuns în această zi ar fi frumos ca să avem gust de autenticitate și de speranță. Vremurile, bune sau mai puțin bune, oricum vin, dar cuvintele, dacă nu sunt însoțite de fapte, sunt doar praf în ochi pe drumurile vieții noastre carpato-danubiene-pontice. Și suntem prea frumoși ca să nu facem și așa…
Stii sigur ca esti roman daca: -tot ce mananci are gust de ceapa si usturoi -incerci sa reciclezi ambalajele de la flori hartia de la cadouri si evident folia de aluminiu -stai langa cele mai mari doua valize din aeroport -ajungi la petreceri cu una/doua ore intarziere si ti se pare normal -copii tai au porecle care suna departe de numele lor real -dupa ce mergi in vizita la cineva la plecare mai stai o ora in fata usii la povesti -parintii tai nu arunca niciodata nimic si daca reusesti sa arunci ceva la gunoi apare in mod misterios inapoi -ai perdele de dantela -ai fata de masa din macrame -ai covoare care acopera fiecare cm din casa ta -ai sau ai avut covoare pe pereti -mama ta iti spune ca esti slab chiar daca ai 110 kg -ai draperii macar la o usa din casa -mama ta recicleaza pahare din plastic, farfurii din carton si pungile de la sandwichuri spalandu-le -ai fata de masa din vinyl pe masa din bucatarie -folosesti sacosile primite la cumparaturi pe post de pungi de gunoi -raftul tau din bucatarie este plin de borcane de gem, varietati de recipiente de plastic si sticla -mama ta spala rufe la 40 C la masina -cand gatesti nu folosesti ustensile de cantarit -nu poti pleca in calatorii decat daca te conduc macar 5 persoane la autobuz, tren sau aeroport -suni interuban numai dupa ora 11 PM -parintii te suna si te intreaba daca ai mancat, chiar daca e miezul noptii -parintii tai nu realizeaza ca tehnologia s-a imbunatatit si atunci cand suna in strainatate inca urla la telefon -ai coverturi uzate pe canapea doar ca sa nu se murdareasca tapiteria -nu cunosti mai mult din jumatatea invitatiilor la nunta ta…pentru ca parintii tai i-au invitat -ai vazut pamantul din interiorul unui WC din tren, in mers -copilul tau poarta caciulita si 3 pulovere in septembrie desi sant 25 grade afara -porti pantaloni din septembrie pana in mai -daca vezi pe cineva in pantaloni scurti in decembrie zici ca e nebun, desi sant 20 grade afara -cand vin rudele din provincie la tine in vizita stai cu ochii pe televizor (butelie) -te gandesti ca daca bei lapte si manaci fructe ( in special prune ) te ajuta sa gasesti toaleta mai repede -crezi ca “urda”, “mamaliga”, “parizer”, “telemea”, “zacusca” sint feluri internationale de mincare -cand vin straini in vizita la tine te distrezi dandu-le cea mai tare tuica din casa…si cand reusesc sa bea un pahar le mai torni… -cand ai musafiri si ii intrebi daca servesc ceva si ei spun ca “NU”, la tine inseamna ca “DA” (Text preluat)
Persoana inteligentă este pe deplin satisfăcută de ceea ce e posibil. Ea muncește pentru ceea ce este probabil, niciodată pentru ceea ce este improbabil sau imposibil, nu. Ea privește viața așa cum e, cu limitele ei. Nu e perfecționistă. Perfecționistul e nevropat. Dacă ești perfecționist, ai să ajungi nevropat… Osho
Înainte să mă apuc de sală, în ziua de 27 decembrie a anului 2018, aveam impresia că trebuie să-i depășesc pe anumiți oameni. Cu cât am intensificat antrenamentele, am participat la cross-uri și un om deosebit, antrenor personal la sală mi-au deschis ochii că nu trebuie să concurez pe nimeni. Singura persoană cu care sunt în competiția este persoana pe care o văd când mă uit în oglindă. În acest sens am început să rumeg cărțile de dezvoltare personală care m-au sfătuit cum să mă debarasez de vechile obiceiuri și mai ales de acele persoane care au această gândire. Oamenii care sunt invidioși pe orice tip de rezultate bune ale altor persoane. Sunt denumiți vampiri energetici și sunt pentru pierderea timpului. Chiar astăzi la alergat mi-a venit să râd de o persoană care după ce a depășit trei persoane s-a oprit. Părea satisfăcută de realizare cu toate că făcea un antrenament ineficient. Așa că vorba este simplă noi precum și restul oamenilor pe acest Pământ suntem în trecere nu în întrecere unii cu ceilalți. Ar fi prea frumos să facem o trecere plină de bine și de frumos și răul să-l lăsăm filmelor horror.
Merg de cel de două ori pe săptămână la alergat la Platoul Cornesti din orașul Târgu Mureș. Am acest obicei de cel puțin șapte ani. În perioada aceasta am cunoscut mulți oameni care majoritatea dintre ei nu mă mai cunosc indiferent din ce motive. În schimb am o prietenă fidelă încă de când am început să alerg. Numele ei este Lily și este o cățelușa flocoasa. Până în anul 2020 la pandemie, încă de acum șapte ani avea o prietenă pisică Thomas care din păcate a murit. Amândouă din anul 2015 cum coboram din taxi veneau bucuroase către mine. Știau că întotdeauna am un plic pentru ele. Din cauza morții pisicii nu am mai dus plicuri, dar să nu credeți că Lily nu mă recunoștea de fiecare dată când mergeam la Platoul Cornesti. Astăzi de dimineață am trecut pe la un magazin “Darina” și mi-am reluat obiceiul de a duce plicuri. Ca și cum ar fi știut imediat ce am coborât din taxi Lily a venit așa bucuroasă cum venea acum doi ani către mine. Am scos plicul de “Pedigree” și m-am dus la locul unde-i dădeam de mâncare până acum doi ani. M-a urmat entuziasmată și a devorat în câteva secunde conținutul plicului. Poate că nu a știut să spună “mulțumesc”, dar lingerea botului de satisfacție a fost suficient. Pentru mine faptul că m-a întors până acum doi ani vara când alergam la cross-uri a fost ca și cum ar fi făcut-o. După ce am început să alerg mă gândeam cum poate un câine să-și arate recunoștința fără cuvinte și omul oricât de mult bine i-am făcut tot cel mai rău dintre oameni am fost văzut atunci când nu i-am mai fost de folos. Și atunci care sunt câini și care sunt oameni?
Miau umanule… Nu numai tu ești în stare să scrii.. O pot face și eu, stiai?! Dacă ai învăța limba mea, ți-ar fi mai ușor să mă înțelegi… eu am învățat-o pe a ta… chiar dacă uneori prefer să mă prefac că nu… Dar noroc că inimile noastre vorbesc între ele .. altfel tu… incapatant așa cum ești .. când m-ai înțelege😹!? Știi că atunci când suntem împreună mă faci fericit, pentru că ai grijă de mine…și în schimb îți anulez zilele proaste.. Să știi că nu eu am nevoie de îmbrățișări .. ci tu .. și te las să o faci .. Să știi că ma invart în jurul tău… nu doar pentru că mi-e foame… ci pentru a-ți distrage atenția de la lucruri care sunt adesea inutile… Să știi că atunci când miaun… nu o fac întotdeauna pentru că am nevoie de tine… ci pentru că ai nevoie de mine… și spun „Miau… sunt aici” Să știi că dacă dorm lângă tine… nu e pentru a fi confortabil… ci pentru a te proteja… Să știi că atunci când sunt pe mobilă, acolo,sus..este să schimb perspectiva și să te ajut să înțelegi că și tu o poți face atunci când ai probleme… Și nu mai spune… „Ma voi pune pe jos sa ma joc cu pisica… cu panglici și mingi…”… pentru că știm cu toții că cine se distrează mai mult… ești tu! 😸 De asemenea .. Să știi .. că ce las pe hainele tale .. Nu este păr .. ci praf magic … care il las să te apere de lume când nu sunt acolo 😻. În sfârșit… stiu că… DA… murdaresc litiera… și tu trebuie să o cureți… dar dragul meu Om… cu siguranță nu pot face eu totul, nu?! 😹 😹 Cu atâta dragoste Pisica ta 🐈 (Text preluat)
Cartea “Arsă de vie” scrisă de Suad nu este o simplă poveste. Este viața unei femei pe nume Suad din Cisiordania care-și înfruntă trecutul. “În fiecare seară luam bătaie fără motiv” sau “la paisprezece sau cincisprezece ani abia așteptam ca să mă căsătoresc pentru a mă machia” sunt doar două dintre pasajele dintr-o lume din Cisiordania unde femeile erau văzute ca simple obiecte. Puteau să fie bătute sau omorâte fără niciun motiv de bărbați. Singurul ceas al lor era Soarele și Luna și aceasta când nu era nimeni în jur. La vârsta de șaptesprezece ani Suad rămâne însărcinată și este arsa în public pentru pătarea onoarei familie și scapă ca prin miracol. Povestea scrisă de Suad este viața femeilor din Cisiordania unde onoarea arbitrara a bărbaților conta mai mult decât viața unei femei. Suad are norocul să scape cu viața din Cisiordania și clandestin ajunge în Europa unde se căsătorește cu Antonio cu care va avea două fete. Numai că trecutul ei nu-i da pace și faptul că copilul ei, Maruan nu este cu ea nu-i oferă liniște pentru a-și continua viața. Povestea lui Suad este una cu final fericit ceea ce nu se poate spune despre multe alte femei din Cisiordania. Finalul cărții este plin de emoție și de speranță a unei femei puternice care prin exemplul ei a luptat pentru a scoate în evidență viața de obiect a femeilor din multe zone ale Arabiei unde viața femeii nu a contat. Pentru că “Arsă de vie” este povestea de viață plină de emoție, teroare și sensibilitate, dar forță interioară a unei femei care până în ultima clipă se teme că familia ei din Cisiordania va veni după ea în Europa pentru a se răzbuna. Din toate aceste motive și asemanand cartea cu acelea scrise de Khaled Hosseini despre viața din Afganistan recomandăm această carte. Pentru femeile din întreaga lume care au curajul să lupte împotriva abuzurilor fizice sau emoționale produse de bărbați și pe care statul le tolerează este o carte în care regăsesc forța interioară de a ieși din situații de acest fel. Vă doresc lectură plăcută!
Sensibilități 