Ți-aș așterne în calea ta petale de trandafiri pentru a nu-ți răni tălpile. Te-aș învălui cu razele soarelui ca să nu plângi niciodată. Cu stelele de pe Cer te aș acoperi ca să zâmbești sincer întotdeauna. Mireasma liliacului ti ar cuprinde părul ca să fi mângâiata atunci când nu sunt cu tine. Cu liniștea izvorului de munte te aș proteja de gălăgia lumii pentru a primi liniștea sufletului tău. Marea cea mare ți-ar ridica privirea spre orizontul speranței. Buzele tale le-aș acoperi cu asfințitul soarelui pentru a nu fi supărate niciodată. Urechilor tale aș aduce trilul celor mai gingașe păsări. Corpul tău l-aș acoperi cu lumina Lunii pentru a nu fi rănit niciodată. Toate acestea și câte mai sunt în lumea aceasta ti le-aș pune în brațe doar pentru ca sărutarea ta să-mi fie nectarul sufletului meu. Îmbrățișarea ta mi-ar fi de ajuns când lumea se va încrunta către mine. Pasiunea ta ar fi singura speranță de care am nevoie în viața aceasta. Cum însă nu mă bucur de seninul privirii tale am ajuns să cred că nu mai exiști și că ești doar un vis tainic al meu. Pentru tine, atât cât va fi nevoie să te aștept, chiar și pentru totdeauna.
În ziua în care ritmul și rima sunt în sărbătoare/ ar trebui să rugăm Divinitatea să ne aducă înapoi/ pe Eminescu, Alecsandri și Coșbuc/ sau măcar pe Goga, Nichita sau Minculescu. Să cânte iar despre viață/ iubiri imposibile și Lună/ să cunoaștem iar cum iubesc Luceferii/ și povestea sensibilității încă nespusă. Iubirea să o închine lumii/ să preamărim iar domnițele fără seamăn/ să plângem iar povestea dascalitei/ sau a țăranului desculț prin iarbă. Să nu rănim iarba și nici propria persoană/ părându-ne rău căci ceea ce suntem astăzi nu am fost mereu/ cântând o vioară a lui Enescu/ sub clarul Bardului din Mircesti. Iarna să mai fim iar pe o uliță/ Peneș Curcanul să mai treacă/ să primim o scrisoare de la Muselim Selo încă o dată/ să murim în lupta noastră pentru țară și ea niciodată să nu piară. Într-un final să preamărim unirea/ România să mai fie mare încă o dată/ să scrie iar Grigore Vieru/ pentru fiecare român în limba noastră dragă.
Astăzi când rimele sau lipsa lor și ritmul au ziua lor închinăm sufletelor oamenilor care le pun pe hârtie un mic pasaj. Poezia este arta frumosului în forma ei cea mai pură asemănătoare pictorului care în loc de acuarela și culori folosește cuvintele în toată sensibilitatea lor. A desprinde poezia de suflet este o blasfemie și a scrie despre poezie fără a închina un pahar de profunzime în cinstea celor care compun poezii este lipsit de esență. Din aceste motive închin un strop de poezie celor care sărbătoresc astăzi Ziua Poeziei din cadrul creațiilor marelui poet George Coșbuc.
Nunta Zamfirei
E lung pamantul , ba e lat , Dar ca Sageata de bogat Nici astazi domn pe lume nu-i , Si-avea o fata , -fata lui — Icoana-ntr-un altar s-o pui La inchinat .
Si dac-a fost petita des , E lucru tare cu-nteles Dar dinr-al printilor sirag , Cati au trecut al casei prag , De buna seama cel mai drag A fost ales .
El ,cel mai drag ! El a venit Dintr-un afund de Rasarit Un print frumos si tinerel , Si fata s-a -ndragit de el . Ca doara tocmai Viorel I-a fost menit .Si s-a pornit apoi cuvant ! Si patru margini de pamant Ce strimte-au fost in largul lor, Cand au pornit s-alerge-n zbor Acest cuvant mai calator Decat un vant !
Ca ieri , cuvantul din vecini S-a dus ca astazi prin straini , Lasand pe toti , din cat afund , O mie de craimi ascund , Toti craii multului rotund De veste plini .
Si-atunci din tron s-a ridicat Un imparat dupa-mparat Si regii-n purpur s-au incins , Si doamnele grabite-au prins Sa se gateasca dinadins , Ca niciodat’ .
Iar cand a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit , Din munti , din vai , de peste mari Din larg cuprins de multe zari , Nuntasi din nouazeci de tari S-au rascolit .
De cum a dat in fapt de zori Veneau cu fete si feciori Trasnind radvanele de crai , Pe netede poteci de plai ; La tot radvanul patru cai , Ba partru sori .
Din fundul lumi , mai din sus , Si din Zorit si din Apus , Din cat loc poti gandind sa bati Venit-au roiuri de-mparati Cu stema-n frunte si-mbracati Cum astazi nu-s .
Sosit era batranul Grui Cu Sanda si Rusanda lui , Si Tintes , cel mai trainic rost , Cu Lia lui sosit a fost Si Bardes cel cu adapost Prin munti salhui .
Si altii Doamne ! Drag alint De trupuri prinse-n margarint ! Ce fete dragi ! Dar ce comori Pe rochii lungi tesute-n flori ! Iar hainele de pe feciori Sclipeau de-argint .
Voinicii cai spumau in salt ; Si-n creasta coifului inalt Prin vulturi vantul viu vuia , Vrun print mai tanar cand trecea Cu-n brat in sold si pe prasea Cu celalalt .
Iar mai spre-amezi , din departari Vazutu-s-a crescand in zari Radvan cu mire, cu nanasi , Cu socri mari si cu nuntasi , Si nouazeci de feciorasi Veneau calari .Si ca la mandre nunti de crai Iesit-a-n cale-ales alai De sfetnici multi si mult popor
Cu muzici multe-n fruntea lor ; Si drumul tot era covor De flori de mai .
Iar cand alaiul s-a oprit Si Paltin-crai a starostit A prins sa sune sunet viu De treasc si trambiti si de chiu – Dar ce scriu eu ? Oricum sa scriu E nemplinit !
Si-atunci de peste larg pridvor, Din dalb iatac de foisor Iesi Zamfira-n mers istet , Frumoasa ca un gand razlet , Cu trupul nalt , cu parul cret , Cu pas usor .
Un trandafir in vai parea ; Mladiul trup i-l incingea Un brau de-argint , dar toata-n tot Frumoasa cum eu nici nu pot O mai frumoasa sa-mi socot Cu mintea mea .
Si ea mergand spre Viorel , De mana cand a prins-o el , Rosind s-a zapacit de drag,- Vatavul a dat semn din steag Si atunci pornira toti sirag Incetinel .
Si-n vremea cat s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Sa joace-n drum dupa tilinci ; Feciori , la zece fete , cinci , Cu zdranganeii la opinci Ca-n port de sat .Trei pasi la stanga binisor Si alti trei pasi la dreapta lor ;
Se prind de maini di se desprind S-aduna cerc si iar se-ntind , Si bat pamantul tropotind In tact usor .
Iar la ospat ! Un rau de vin ! Mai un hotar tot a fost plin De mese , si tot oaspeti rari , Tot crai si tot craiese mari Alaturea cu ghinarari De neam straini .A fost atata chiu di cant
Cum nu s-a pomenit cuvant ! Si soarele mirat sta-n loc , Ca l-a ajuns si-acest noroc , Sa vada el atata joc Pe-acest pamant !
De-ai fi vazut cum au jucat Copilele de imparat Frumoase toate si intrulpi , Cu ochi sireti ca cei de vulpi , Cu rochii scurte pana-n pulpi , Cu par buclat .
Si principi falnici si-ndrazneti , De-al caror buzdugan istet Perit-au zmei din iaduri scosi ! De-ai fi vazut jucand voiosi Si feti-voinici si feti-frumosi , Si logofeti.
Ba Penes-impatat ,vazand Pe Barba -Cot , piticul , stand Pe-un gard de-alaturi privitor L-a pus la joc! Si-ntre popor Sarea piticu-ntr-un picior De nu-si da rand .
Sunt grei batranii de pornit , Dar de-i pornesti , sunt grei de-oprit ! Si s-au pornit barbosii regi Cu sfetnicii-nvechiti in legi Si patruzeci de zile-ntregi Au tot nuntit .
Si vesel Mugur impatat Ca cel dintai s-a ridicat Si cu paharul plin in maini Precum e felul din batrani La orice chef intre romani , El a-nchinat . Si-a zis :- Cat mac e prin livezi
Atatia ani la miri urez ! Si-un print la anul! bland si mic, Sa creasca mare si voinic , Iar noi sa mai jucam un pic Si la botez !
Îmi place să cred că fiecare om anonim pe care-l vedem are o poveste nespusă. Este un fel de algoritm colorat cu impresii și senzații. Ieri de exemplu am văzut un om mai puțin îngrijit cu două sacoșe mari lângă el. Cu hainele lui murdare l-am zărit de multe ori mai ales că iese în evidență cu o mustață imensă. Chiar într-o zi fiind într-un supermarket a intrat inmanand niște bani vânzătoarei. Vânzătoarele spuneau că a dat în patima alcoolului, dar cred că era de fapt doar un zvon. Bărbatul niciodată nu zâmbește și doar se uită pierdut. Ca și cum sufletul lui ar purta o povară pe care nimeni nu o cunoaște. Mai departe era o pensiune pentru oameni în vârstă. În fața pensiunii era o femeie în vârstă care avea grijă să nu treacă de o linie invizibilă din fața porții. Se uita în zare așteptând parcă ceva sau pe cineva. Era de neclintit cu o privire surazatoare ca și cum urma izbăvirea. Numai că senzațiile mele nu au așteptat finalul și am observat o femeie în vârstă cu un copil. Era un dialog între o presupusă bunica plimbându-si nepoțelul. Un dialog care avea gingășia și curiozitatea infantila descoperind fiecare spațiu al lumii înconjurătoare. Trecând mai departe fiecare om grăbit are povestea lui și totuși aceasta este de fapt omenirea. Indivizi care au propriile povești care pot fi desprinse din tipar sau sunt de a dreptul banale. În adâncul nostru știm că, privind în mod optimist lumea pe oamenii buni încă nu i-am cunoscut în totalitate. Așa că în continuare lumea merită explorata nu pentru a atinge un subiect de bârfă ci doar pentru a învăța și partea bună a oamenilor nu numai aceea negativă. În rest există grabă, zgomot și doar câteva claxoane care anunță orgolii, parșivitate și prea multă bârfă.
Iată modul în care guvernul chinez a explicat cetățenilor săi ce se întâmplă astăzi între Rusia și Ucraina.
Poveste.
Trebuie să spun că întreaga populație a Chinei este întotdeauna emoțional de partea Rusiei, indiferent de ce se întâmplă în Rusia. Dar ceea ce se întâmplă cu adevărat, chinezii obișnuiți nu pot înțelege și, astfel guvernul a decis să explice oamenilor de rând într-un limbaj accesibil, folosind o alegorie.
În urmă cu peste 20 de ani, o fată frumoasă – Ucraina a divorțat de soțul ei – Rusia. Din această căsătorie au rezultat 3 copii – Crimeea, Donețk și Lugansk. Soțul (Rusia) a fost generos și i-a lăsat fostei soții sale o mare moștenire și a plătit chiar datoriile soției sale – aprox. 200 de miliarde de dolari. După despărțire, fosta soție a început să flirteze cu un bătăuș din sat (SUA) și o bandă de tâlhari (Vest) și, a început să asculte doar părerea lor și a început să-și atace fostul soț cu ei. Soțul (Rusia) s-a enervat și i-a luat cu forța un copil – Crimeea. Apoi, fosta soție, furioasă, a spus că se va căsători cu NATO pentru a-și forța fostul soț să-i returneze copilul – Crimeea. Cu toate acestea, bătăușul american din sat nu a vrut să se căsătorească cu Ucraina și nu a vrut să se bată cu fostul ei soț – Rusia dar, a plănuit și promis că, o va ajuta pe fosta soție – Ucraina, să-și umilească fostul soț – Rusia. Fosta soție era o mamă rea și, din când în când, îi bătea pe ceilalți 2 copii rămași la ea – Lugansk și Donețk. Copiii plângeau și căutau ajutor la tatăl lor, care din când în când îi ajuta financiar pe copii și se certa foarte tare cu fosta lui soție. Totul a fost inutil până la urmă. Banditul principal, care a provocat această aprigă ceartă între cei doi foști soți, s-a folosit de această soție, dorind să-i obțină averea. A incitat-o la ceartă și i-a oferit diverse cadouri (uniforme, arme și echipamente care expiraseră). Fosta soție a decis că are un mijlocitor pe care să se poată baza și a început să fie obscenă și să-și provoace fostul soț. Răbdarea fostului soț s-a terminat brusc și, împreună cu vărul său (Belarus), a început să lupte pentru protecția copiilor săi – Donețk și Lugansk. Fosta soție – Ucraina, împreună cu huliganii (UE și NATO), s-au speriat. Principalul șmecheraș, violator și bătăuș (SUA) a refuzat să continue relația distructivă cu fostul ei soț și a lăsato pe soție singură și fără ajutor, în fața acestuia. Soțul (Rusia) preia acum controlul asupra tuturor copiilor și proprietăților pe care le lăsase fostei soții.
După o astfel de explicație, chinezii au înțeles totul. (Text preluat)
,,Traia odata-ntr-o padure, un mos batran cu baba lui Erau sarmani ca vai de lume in adancimea codrului. Mosneagul nu mai vrea nimica, ci numai moartea si-o dorea Dar baba tot mai vrea sa aiba un suflet tanar langa ea. “Sa fie un copil cuminte, un catelus sau un pisoi Dar tot mai vreau s-aud cum sufla o alta viata langa noi”. Si Domnul s-a-ndurat de baba si-un pui de cerb i-a daruit Un pui de cerb cu stea in frunte gonit din codru si ranit. Sageata-i strapunsese gatul, din rana sangele-i curgea Si lacrimi mari curgeau din ochii frumosi, rotunzi, ca de margea. L-a sarutat pe frunte mosul, sarmana baba l-a legat L-au ingrijit cu grija mare si ranile i-au vindecat. Era frumos si bland, sarmanul, sarea voios din loc in loc, Venise ca o vraja noua de fericire si noroc.
Dar intr-o zi trecu pe-acolo feciorul unui imparat. Cu ceata de osteni, cu arcuri si cu ogarii la vanat. “Da-mi mie cerbul tau batrane. Iti dau pe el tot ce doresti.” “Nu-l dau, chiar de mi-ai da pe dansul comorile imparatesti.” “Te duc la curtea mea mosnege, cu baba ta, va fac boieri, Da-mi cerbul tau cu stea in frunte. Iti dau si cinste si averi.” “Ce-mi trebuie averi si cinste? Sunt prea batran sa le primesc. Dar daca vrea sa mearga cerbul, eu bucuros ti-l daruiesc.”
Atunci, minune fara seaman, intreaga lume ce vazu? Vazu cum cerbul da din coarne de parc-ar spune “Nu vreau. Nu.” “Nu vreau sa merg la curtea voastra”, atuncea cerbul a vorbit. “Voi m-ati dorit ca pe-o comoara, ei sufletul mi l-au dorit Voi m-ati ranit la vanatoare, ei ranile mi le-au legat La curtea ta infloritoare eu m-as simti incatusat. La curtea ta as fi o fiara, o jucarie pentru prosti. In viata lor sunt o comoara pe care tu n-ai s-o cunosti.”
Pleca pe ganduri imparatul si se gandea ca nu-i de-ajuns Sa fii bogat, maret si falnic, de maretia ta patruns. Mai trebuie sa ai si-un suflet, frumos si bland si iubitor Sa poti sa fii iubit de oameni si de podoaba codrilor.” (Text preluat)
„De când mă ştiu, mi-a plăcut să cumpăr cărți şi sufeream că niciodată n-aveam destui bani pentru asta. Cumpăram chiar mai multe decât reuşeam să citesc, îmi ziceam că într-o zi voi găsi timp pentru fiecare. În felul acesta, îmi umplusem camera. (…) Dacă mi le-ar fi luat cineva, dacă cineva mi-ar fi făcut curat în cameră şi ar fi scos cărţile mi-ar fi fost îngrozitor de frig.” ~ Octavian Paler
I-am privit pentru o clipă ochii și știam că este supărată. Nu mai avea același entuziasm și energie de cum o știam eu. Era o privire lipsită de viață caracteristică unei persoane care nu te dorește în preajma ei. Orice cuvânt aș fi spus ar fi adâncit prăpastia în care intrasem. Știam că suntem imposibili din momentul în care i-am citit tinerețea. Eram din două trăiri diferite. Două experiențe care se întâlneau față în față și nu mai aveau motive să-și mai zâmbească. Intrasem într-o lume a banalului și a obișnuitului salut de parcă nimic nu mai conta. Un salut provenit dintr-o politețe scrasnita. Ascundea ultimele ei trăiri ca și cum nici nu ar fi exista pentru a le porni pe următoarele pe măsură ce mă îndepărtam. Părerile spuse încet nu mai existau și judecata era fără cuvinte. Doar doi ochi reci care mă priveau ca și cum aș fi un anonim și nimic ceea ce fusese zâmbet nu mai exista. Într-un fel mă simțeam în mod ciudat satisfăcut. Nu mai avea rost să idealizez intrarea într-o lume care nu-mi aparținea. O lume din care fac parte doar efemer și ale cărei porți le va deschide altcineva. Nu ne mai căutam cu privirea nici la ieșire. Plecat din încăpere știam că de fapt confundasem sociabilitatea cu sentimentele. Un drum plin de oboseala care-mi alungase aceste gânduri. Eram parcă mai ușurat și știam că undeva îndrăgostirea dispăruse cu câteva zile înainte. De fapt din același loc de unde începuse și-mi dorisem să zbor. Am aterizat din nou în lumea în care zâmbetul este creat din nou doar de propria persoană și știam că este mai bine așa. Ca atât de multe sentimente dispăruseră în tăcere dinainte de a se naște. Într-un fel știam de la început această realitate, dar pentru câteva zile am preferat să sper. Numai că speranța singură a fost învăluită de norii realității. Uitasem că anumite simpatii se opresc atunci când lumile sunt total diferite pentru că fără a fi alimentate se transformă doar în gânduri interioare care nu au o destinație anume. Revenirea la vechile obiceiuri întărește credința că pentru a mă îndrăgosti este nevoie de mult mai mult. Poate este mai bine ca timpul încă să mai treacă pentru a închide rănile încă cicatrizate din trecut.
În primul rând pentru că demontează faptul că doar Oskar Schindler a salvat evrei. Au fost atât de mulți Schindleri ca quakeri, Dr Ho și mulți alții împărțiți în carte după motive religioase, umanitare și alte motive. Într-o perioadă a torturarii evreilor în Germania nazistă și în teritoriile cucerite de aceasta a salva evreii din drumul spre lagărele de concentrare era un act de curaj. Un act riscant care ar fi însemnat, în cazul prinderii a celor care salvau evrei de naziști cu moartea întregii familii sau a deportării în lagărele de concentrare. Eroi care într-o lume care asista plină de indiferență sau cu frică la acest genocid au văzut ca o normalitate să salveze viețile evreilor. Nume ca Charles Fawcett, Herman Mass, Aristides de Sousa Mendes sau Christine Denner poate nu ne spun nimic. Numai că autoarea cu o temeinică cercetare scoate în evidență numele lor precum și ale altora care au salvat mii de vieți din ghearele naziștilor. În al treilea rând cartea “Ceilalți Schindleri ” este o carte a speranței. În mijlocul cruzimii, terorii și fricii câțiva oameni arată umanitatea în mijlocul celor care pierduseră tot ceea era uman în ei. Oameni care și după război au contribuit la cultivarea speranței în lume fiind recunoscuți cu meritul “Drepți între popoare “. Numai că sunt și cazuri ale eroilor care fie au rămas anonimi fie că nu le-au fost recunoscute meritele pentru salvarea evreilor. Autoarea Agnes Grunwald- Spier concluzionează cartea oferind câteva exemple ale unor oameni din epoca postbelica care puteau fi salvați în urma unor acte criminale și au fost lăsați să moară. La întrebarea “dacă a învățat ceva omenirea din Holocaust?” răspunsurile sunt genocidurile din Rwanda și orice zonă de război unde au murit oameni civili nevinovați. Este suficient să vedem exemplul războiului din Ucraina pentru a înțelege această idee. Cartea “Ceilalți Schindleri ” cucerește cititorul prin altruism, curaj și dorința ca omenirea să se trezească din a comite genociduri. Numai că pentru a nu mai repeta greșelile trecutului în primul rând trebuie să le citim, conștientizăm și a face tot ceea ce putem ca oameni, fie să le evităm fie să luăm o atitudine fermă împotriva răului. Pentru restul ideilor desprinse din cartea “Ceilalți Schindleri ” scrisă de Agnes Grunwald-Spier vă urez lectură plăcută!
Cetatea din Târgu Mureș datează din secolul al XV-lea cu o suprafață de 4,3 ha sub formă de incintă fortificată cu 7 bastioane unite prin ziduri.
În interiorul fortificației se găsește Biserica Reformată din Cetate și Muzeul de Istorie și Arheologie. Atât cetatea cu clădirile interioare cât și ansamblul urban din jurul ei se află pe lista monumentelor istorice.
Cetatea actuală a fost construită pe locul unei alte fortificații ridicate în 1492 și care a aparținut voievodului Transilvaniei, Báthori István. Aceasta primă cetate a fost distrusă în 1601, în timpul lui Mihai Viteazul, în urma invaziei condusă de Giorgio Basta.
Între anii 1602 și 1652 s-a construit actuala cetate, de formă pentagonală, având 5 din cele 7 bastioane construite de breslele muncitorești ce au utilizat ca materiale de construcție piatra de râu și cărămida.
În anul 2011 a fost începută o amplă lucrare de reabilitare finanțată de Uniunea Europeană, prin care s-a urmărit valorificarea cetății prin: restaurarea componentelor artistice (picturi, stucaturi, fresce, elemente decorative exterioare, tâmplării) și remodelarea plasticii fațadelor-zidurile exterioare și interne, amenajarea căilor de acces pietonale, amenajări peisagistice și parc arheologic pentru evidențierea obiectivului reabilitat.
Valoarea totală a proiectului a fost de aproape 60 de milioane de lei.
Totodată, în 2018 a început restaurarea interioară și exterioară a Bisericii Reformate din Cetate din fondurile alocate de Guvernul Ungariei și enoriașii reformați. O frescă realizată în secolul al XV-lea reprezentându-l pe Ladislau I al Ungariei (Ladislau cel Sfânt), regele Regatului Ungariei din perioada 1077-1095, a fost descoperită în timpul lucrărilor de restaurare. Text preluat)
Sensibilități 