Una dintre atracțiile orașului Târgu Mureș (pamflet)

Dorind să promovăm atracțiile turistice ale orașului Târgu Mureș am ales astăzi zona “Platoului Cornesti”. Parcurgând un drum de la intrarea în orașul Târgu Mureș, de la Sighișoara și pe lângă “Shopping City” vom putea urca nestingheriți pentru a ajunge la destinație. Dacă alegem să parcurgem pe jos distanța inevitabil vom întâlni turiști care ne vor întreba despre “Clinica Lotus” sau vor pune masca din dotare în timp ce ne apropiem de ei. Vor avea asupra lor masca, pe gură binenteles, până vom trece de ei. Respirând aerul proaspăt, amenințat din nou de Covid, văzând indicatoarele spre locul unde se taxează intrarea la “Grădina Zoologica” vom întreba portarul din ghereta de la intrare această informație pentru a fi siguri. În acest sens vom fi scuzați dacă vom parca mașina noastră pe locul de handicapați. Oricum nu avem ce să facem cu maxim 10000 de lei la Platoul Cornesti pentru că nu sunt comercianți. Dacă în schimb dorim să alergăm, în acest caz nu de poliție, sunt două piste de plimbat, de zgură și de tatran. Inițial au fost construite pentru alergare, dar oamenii care se plimba pe ele menționează că nu recunosc tabla pe care scrie “pista de alergare”. Este foarte greu de citit această informație și infinit mai greu de pus în practică. Dacă totuși dorim să ne certăm cu plimbaretii care ne vor trimite pe alee ca să alergăm căci “deh! Tu știi cine sunt eu” vom începe să alergăm. Pentru a fi motivați este posibil să fim cel puțin filati de un urs. Dacă nu de animal cel puțin de plimbaretii de pe pista care se apropie de talia sau de comportamentul unui urs. Mai departe pe alea spre “Grădina Zoologica” vom găsi amintiri ale vechilor comercianți în locul cărora vor apărea statui sau licitații corecte în modul românesc. În speranța că vă veți plimba pe lângă băncile unde timpul nopții au fost lăsate urme preistorice de cutii de energizant sau alte gunoaie pe principiul “Trăiesc, deci scuip semințe” vă urăm un sejur plăcut!

Nu suntem

Nu suntem și nici nu vom fi cei care ne prezentăm. Avem momentele noastre proaste și bune. Fericirea sau nefericirea este cauzată de propriile noastre gânduri. Vedem viața așa cum ne sunt gândurile. Suntem optimiști și viața este frumoasă, dar dacă suntem pesimiști și viața noastră este urâtă. Fiind prizonierii propriilor lor noastre temeri. Și ca să trecem peste problemele noastre apelăm la alții care să ne încurajeze. Vrem ca alții să ne facă să ne simțim bine și noi să nu depunem nici cel mai mic efort. Ne ducem în excursii doar ca să scăpăm de problemele noastre și când ne întoarcem entuziaști ne dăm seama că problemele tot acasă sau la locul de muncă sunt. Credem că ne deranjează vremea și ne creează indispozitii. Vrem ca alții să ne completeze și să ne laude pentru fiecare realizare și să ne laude fără să avem un etalon mai exact a cât valoram. Avem nevoie de o haină nouă, freza nouă sau orice altceva este nou deoarece ne revigoreaza.
Și oare ce vom face când acei oameni care ne încurajează nu suntem în preajmă? Ce se va întâmpla când nu vom avea posibilitatea de a realiza ceva nou? Și când acele lucruri care ne fac să ne simțim bine nu le putem permite?
Poate ar trebui să ne dăm seama că numai în noi există posibilitatea de a realiza aceste lucruri și a avea momente de fericire. Că viața aceasta ar trebui să o legăm de un scop nu de oameni sau lucruri ? Că de fapt dacă ne am iubi mai mult am știi cât de multe lucruri ar merita să le obținem de la viață și nu vrem să le obținem invocând tot felul de motive. Că în noi găsim resurse nebănuite pentru a trece peste orice problemă. Că avem multe calități pe care să le arătăm lumii, iar să știm că avem și defecte pe care încercăm să le corectam. Că fiecare dintre noi duce o luptă cu el însuși pe care de multe ori putem să o câștigăm. Dacă cineva ne apreciază sau ne iubește ar trebui să fie un bonus și să nu ne pierdem timpul prețios de a-i mulțumi pe ceilalți. În primul rând să ne mulțumim pe noi cu ceea ce facem. Să zambim mai des și să alegem natura sau orice provocare pentru a ne cunoaște pe noi și andrenalina tot din noi. Să trecem peste un eșec și sa-l luăm ca o lecție. Să ne ridicăm după fiecare cazatura și să să nu ne plângem de orice ci să căutăm soluții la ceea ce ne frământă. Și poate atunci viața noastră ni se va părea mai frumoasă și lumea va deveni și mai frumoasă. Că probleme și negativism găsim peste tot….

Pentru bună dispoziție

Nu trebuie să lăsați like sau mesaje că ați citit această postare. Pur și simplu vrem ca să transmitem acelora care sunt pe aici puțină bună dispoziție. Dacă reușim nu ne spuneți, iar dacă nu am reușit promitem că vom încerca și data viitoare. Oricum dacă v-am adus un zâmbet înseamnă că ne-am îndeplinit menitea. Dacă nu odată și odată tot o să reușim. Semnat noi, Moldovan, Paul și cu Ovidiu 😉😊

Balada obsedatului virtual

Într-o zi mai inorata m-am despărțit de a mea iubită/ cum pe Facebook nu mai era dorită/ i-am dat Block și lasă-mă în pace/ fără poză să se joace. Stând așa mai supărat/ am ajuns eu la tastat/ mă trezesc cu un mesaj tenebru/ nedemn de un om integru. Era “cf?” pe Instagram/ ea cu poză la un geam/ dau eu unfollow repede/ poate așa este limpede. Trece o zi fără mesaje/ ajung pe WhatsApp cu derapaje/ scriu “nu vezi că nu te vreau?”/ dau un Block și “Doamne, au” numai că nu nimereau. După alte câteva zile/ pe Yahoo Mail erau un email urmărind mișcările/ “Iuby, te rog îmi pare rău”/ “Tu nu înțelegi, chiar zău “. Dacă am văzut că numai scrie/ eram deja în veselie/ am găsit tocmai pe Tik Tok/ nu înțelegea deloc. Telefonul a început să sune/ părea apelul unei nebune/ mesaje peste mesaje/ am blocat și aceste derapaje. Iar pe Twitter ea îmi scrie/ “era ea deja dilie/ “nu înțelegi că nu te mai doresc/ chiar eu nu te mai iubesc”. Însă în viața reală/ departe de lumea virtuală/ ea tace și nici nu există/ mă și mir de ce insista. Am decis că cel mai bine este să o deblochez/ eu, unul nu mă mai panichez/ ignor orice mesaje/ nu-mi pierd timpul cu asemenea personaje.

Podul cu înjurături

Bine ați venit în județul Mureș. Astăzi vă vom fi ghizi pentru cea mai atractivă zonă a județului nostru. Dacă de obicei când dăm de partea politică urcăm și nu mai coboram de pe un “Pod al Minciunilor” de data aceasta avem ceva în plus pentru dumneavoastră. Avem un “Pod al înjurăturilor” la Dumbravioara. Este situat la 14 kilometri de orașul Târgu Mureș. Odată văzut puteți să vă așezați mașina în coloana de mașini și să vizitați împrejurimile. Există cam la jumătatea localității un castel aparatinand familiei Teleki unde veți putea face un tur întreg fără ca mașina dumneavoastră să fie claxonata de cineva. Pe drumul de întoarcere spre mașina dumneavoastră veți observa unul sau maxim doi muncitori lucrând pe pod. Din sursele noastre podul de la Dumbravioara cuprinde înjurăturile din zilele trecute, prezente precum și acelea viitoare ale persoanelor care se aventurează prin zona comunei Dumbravioara. Odată ajunși la mașină puteți să citiți o carte, de la început până la sfârșit și să ascultați ultimul volum de cântece filozofice ale lui Nicolae Guță. Până veți trece comuna Dumbravioara oricum veți prinde și următorul album al binecunoscutului rapsod. Nu vă faceți griji dacă nu aveți în posesia dumneavoastră albumele vestitului cântăreț. Poate au localnicii și vă veți bucura în liniște de ele pe ruta comunei noastre. În speranța că v-am convins să evitați podul de la Dumbravioara și zona limitrofa vă urăm drumuri bune și concediu plăcut!

6.07.2022

Astăzi din cer au pornit entuziasmați/ picurii de ploaie peste oameni înlăcrimați/ arșița soarelui din zilele trecute/ să fie o amintire peste oameni și cornute. Picăturile sunt iertate de frunze și flori/ pământul privește cu alți fiori/ liniștea cuprinde ceea ce este viu/ regenerand animalele din tata în fiu. Nimeni nu blestema ploaia ca și oamenii/ crăpăturile pământului sunt pentru semeni/ o secetă a gândurilor și a unor taine senzații/ cine a adus ploaia să primească palpitații. Umbrelele grăbite pășesc nemulțumite/ nu putea să vină ploaia cu alte ispite/ eventual cu bani fără prea mult efort/ decât într-un birou mai bine este într-un cort. Ceea ce este nevoie să fie într-un cont/ o afacere bună să fie un pont/ nu să mă plimb acum printre picuri/ pantalonii sau fusta să para nimicuri. Ploaia totuși nu contenește/ pe superficiali ea deloc nu mulțumește/ doar eu stau și o ascult ușor/ gândurile spre alte clipe viitoare alunecă încetișor. Un dor fără alte ființe/ prezent cu ale mele credințe/ pe un vârf de munte ascuns de trecut/ doar eu cu al liniștii sublim așternut.

Din cutia cu amintiri: Nostalgii din vremea lui Covid Vodă

Când căutăm un refugiu în trecut nu este neapărat că nu ne convine prezentul. Poate este chestiunea că o parte din noi ca persoană este și acel trecut. Fiecare perioadă are și părțile ei bune și părțile mai puțin bune.
Acum ani de zile, înainte de perioada internetului, un copil rușinos și timid se pregătea să se ducă la școală. A fost înscris la școală de părinții lui și în ziua standard de 15 septembrie a fost prima zi când a intrat într-o sală de clasă. A văzut acolo mai multe persoane de vârsta lui. S-a spus de o doamnă care și-a spus învățătoare să deseneze ceva. A realizat un desen binenteles că era defapt o mazgalire, dar care avea să devină o amintire foarte frumoasă la sfârșitul clasei întâi când avea să primească și o carte “Povești nemuritoare “. Mai mult a primit un carnet de elev în care se scriau note pe care părinții lui trebuiau să le semneze. Mai târziu pe clasa a patra era controlat la intrarea în curtea școlii de alți elevi. Lipsa lui însemna că se întorcea acasă și devenea absent. Era îmbrăcat în uniformă bleumarin obligatorie unde era cusut numărul matricol. Avea și o cămașă albastră cu pătrățele. Undeva în decursul primului an de studiu s-a făcut elevului și o poză mai mare care a devenit tablou. La sfârșitul clasei întâi pe scena din curtea școlii a spus prima lui poezie în public despre litera B. A primit și o mențiune. Deobicei nu învăța poeziile comuniste scrise de Victor Tulbure, George Tarnea și alte personalități și era ținut de învățătoare după orele de școală împreună cu alți elevi pentru a învăța poeziile. A devenit și pionier la Oarba de Mureș unde a auzit povești despre cel de-al doilea război mondial și a început să-i placă istoria. A început să citească “Povestiri istorice ” și mai târziu s-a regăsit foarte mult în “Neamul Soimarestilor ” de Mihail Sadoveanu sau în cărțile lui Alexandre Dumas tatăl despre cavaleri și domnite care trebuiau să fie salvate. În fața curții școlii venea un bărbat în vârstă care vindea bomboane pe băț transportate cu un cărucior. Mai mult ca elev avea obligația de a fi de serviciu în clasa, iar când se suna trebuia să intre în clasă. Pe clasa a opta a fost și elev de serviciu pe școală unde trebuia să dea cretă elevilor care erau de serviciu și să sune de intrarea în școală a elevilor sau de ieșire a lor în pauză. În recreatie elevii se jucau fotbal chiar și cu mingi de tenis, rugby, cataratea sau prinsa mai ales când erau ploile calde de început de vară. A crescut mai mare și a urmat cursurile școlii profesionale, seral, facultate, masterat și cine știe ce mai urmează.
Eh, dar vremurile de elev sunt departe și privindu-le par ca și cum nu ar fi fost. Ele totuși fac parte din ciclul vieții unui om lăsând în urmă părți pozitive și negative. De altfel și zilele noastre ar putea să reprezinte o școală unde primim în fiecare zi lecții pe care ar trebui să le învățăm. Numai că nu știu cât suntem dispuși noi să luăm note mari și să fim premianți. Poate că premiul cel mare pentru care ar trebui să primim și coronița ar trebui să fie acordat celui care reușește să fie mai pozitiv, mai încrezător în forțele proprii și mai bun în ceea ce face. Nu în ultimul rând diploma se acordă și dacă este și va rămâne OM că persoane sunt suficiente. Ciudat este că toate aceste calități sunt în noi și depinde tot de noi să le scoatem la suprafață. Acum în vremuri de Covid 19 mai mult decât oricând și să dăm dovezi la lume că în aceste mâini (vene) mai curge un sânge de român .